rss
email
twitter
facebook

luni, 27 decembrie 2010

Jucării pentru copii şi folk pentru noi

O seara folk

Concertul folk în scop caritabil organizat de depestrada.ro vineri seară în Vox, s-a bucurat de o prezenţă mult peste aşteptări. Scopul acestui eveniment şi promovarea de care s-a bucurat mai ales în lumea virtuală au făcut ca lumea să vină în număr mare şi să aducă foarte multe jucării. Au fost persoane care nu s-au rezumat doar la o singură jucărie, contravoaloare a biletului de intrare, ci au adus câte patru-cinci sau chiar mai multe. Unde au ajuns jucăriile puteţi vedea mai jos.

Pe post de MC l-am avut pe Topsic şi începutul a aparţinut Danei Pîrgaru, care a fost acompaniată de Eugen Toboş la chitară (Simbol) şi Giorgiana la flaut şi voce, ambii de la Aura Neagră. Un debut cu emoţii şi cântece frumoase. Public cald şi voie bună. Şi-a ales piesele potrivite pentru vocea şi atitudinea sa de pui de haiduc. Totuşi cam multă distracţie pe scenă. Că Eugen e un chitarist bun, ştiam, că Giorgiana poate şi cu flautul şi cu vocea, ştiam, am aflat doar că Ada poate şi pe viu. O înregistrare cu ea auzisem. O să o mai vedem sigur pe scene sucevene până nu-şi ia zborul spre Cluj.

Apoi am avut pe scenă un cetăţean pe nume Liviu Bălan, venit direct de la karaoke. A fost acompaniat la vreo două piese de Ciprian Cotruţă la chitară şi apoi a parodiat peste negativ nişte piese celebre, motiv de amuzament pentru noi.

Pe Vasile Calancea îl ştiam de anul trecut de la acelaşi eveniment. Apropos, aceasta a fost a doua ediţie a concertului folk în scop caritabil. Acelaşi menstrel trist cu cântece axate în zona celor de munte şi a liricii ivite din tumultul sufletului.

Ciprian Cotruţă cântă destul de des prin Suceava, ori singur ori cu trupa lui. Ne-a obişnuit cu mişcări studiate şi cu cântece de aşternut. Folk de spaţii închise bine gustat de partea feminină. Poate ca să nu o deranjeze nu ne-a mai cântat aia cu Fă! Eşti frumoasă, dar eşti proastă, proasta dracului. În schimb, l-a luat pe scenă pe celebrul, în cartierele Centru, Areni şi Zamca, regizor Grămesc, ca să sufle alături de el Amintiri cu haiduci.

Într-o pauză am dat şi cele trei discuri cu Povestitorul celor de la Odyssey, premii la concursul organizat de saitul nostru în ultima săptămână.

Cum aşteptam cu toţii, seara începută cam târziu, a fost încheiată de Cristi şi Relu, pe care nu i-am mai văzut din primăvară în formulă de doi. Ne-au încântat cu piesele nemuritoare de care nu ne săturăm niciodată şi pe care le tot interpretează la Conversaţii acustice.

Frumos evenimentul şi reuşit. Ne-am simţit bine şi vom face fericiţi pentru câteva minute câţiva copii de la un orfelinat din Humor. La anul sperăm să fie posibil un eveniment cu nume ceva mai grele pe afiş.



sursa: depestrada.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu